În 225 de unităţi de învăţământ din Bucureşti vor fi amenajate secţii de votare, iar 72 dintre acestea vor avea programul modificat sau vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică pentru anumite grupe sau formaţiuni de studiu în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, programat duminică, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Municipal, Elena Ştefan, într-un interviu acordat Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Anunț bombă! Șoferii vor scoate mai mulți bani din buzunar din ianuarie! Legea a fost aprobată!
Conform unui raport centralizat, în Sectorul 1 vor fi secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ. Luni, şapte dintre aceste unităţi vor modifica programul şcolar (prin decalarea orei de începere a cursurilor sau ajustarea duratei orei/pauzei), iar alte patru unităţi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la anumite grupe sau formaţiuni de studiu.
În Sectorul 2, secţiile de votare vor fi amenajate în 53 de unităţi de învăţământ, dintre care trei vor modifica programul şcolar luni (prin ajustarea orei de începere a cursurilor sau durata orei/pauzei).
În Sectorul 3, 37 de unităţi de învăţământ vor fi puncte de votare. 12 dintre acestea vor modifica programul şcolar vineri şi luni (prin decalarea orei de început sau ajustarea duratei orei/pauzei), iar 13 unităţi vor modifica programul doar luni. De asemenea, alte unităţi vor suspenda cursurile fizice pentru unele grupe.
În Sectorul 4, secţiile de votare vor fi în 34 de unităţi de învăţământ, iar 12 dintre ele vor modifica programul şcolar luni (prin decalarea orei de începere a cursurilor sau ajustarea duratei orei/pauzei).
Pentru Sectorul 5, vor fi amenajate secţii de votare în 17 unităţi de învăţământ, iar una dintre acestea va suspenda cursurile fizice luni pentru anumite grupe.
În Sectorul 6, secţiile de votare vor fi amplasate în 41 de unităţi de învăţământ. Cinci dintre ele vor modifica programul şcolar vineri şi luni, opt vor modifica programul doar luni, iar una va face ajustări vineri. De asemenea, patru unităţi din acest sector vor suspenda cursurile fizice luni pentru anumite grupe sau formaţiuni de studiu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp