Ultima oră. După înfrângere, Simion cere dovezi de fraudă: Trimiteți-mi tot ce aveți! Video de senzație!
Liderul AUR, George Simion, a reacționat după mesajul transmis de Călin Georgescu, care a sugerat că alegerile prezidențiale ar fi fost fraudate. Simion le transmite susținătorilor săi că lupta politică nu s-a încheiat și îi îndeamnă să nu cedeze, subliniind că înfrângerea din alegeri reprezintă doar „o bătălie de etapă”.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
„Mulțumesc domnule președinte Călin Georgescu pentru mesajul dumneavoastră. Vom merge mai departe cu onoare și energie, alături de cei peste cinci milioane de români care au demonstrat că nu se vând și care merită fiecare strop din efortul nostru”, a spus George Simion într-un mesaj video.
Referitor la acuzațiile de fraudă electorală lansate de unii susținători, Simion a precizat că nu are în prezent dovezi clare care să susțină aceste suspiciuni, dar încurajează oamenii să trimită orice informații relevante.
„Nu avem semnale majore privind fraudele, dar dacă există dovezi, așteptăm să ni le trimiteți. Vom face toți pașii legali necesari. Reprezentanții noștri din secțiile de vot au fost oameni de onoare și nu au participat la nicio neregulă.”
Simion a mai făcut apel la calm și rațiune, după ce pe rețelele sociale au apărut imagini cu persoane care își rupeau sau ardeau pașapoartele, în semn de protest.
„Vă rog, nu vă mai tăiați pașapoartele. Nu trebuie să acționăm din furie sau disperare. Vă chem să învingem frica prin iubire. Nu am pierdut războiul, doar o bătălie. Împreună cu toată mișcarea suveranistă, vă cer să nu abandonați lupta și să continuați alături de noi.”
Liderul AUR a încheiat mesajul cu un apel către toți simpatizanții săi: să se alăture în continuare mișcării și să rămână implicați civic și politic.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp