Directorul Casei de Cultură a Studenților din Pitești a fost trimis în judecată după ce timp de șase luni a întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani care frecventa cursurile instituției pe care o conduce. Din primele informații, se pare că tatăl fetei a fost cel care a sesizat autoritățile după ce copila ar fi fost agresată chiar de soția lui Daniel Ionescu, șeful CCS Pitești.
În urma audierilor, a ieșit la suprafață și idila dintre minoră și directorul instituției, care a început anul trecut în luna decembrie. Se pare că soția directorului a aflat de relația dintre cei doi și a decis să se răzbune pe fata de 16 ani, agresând-o fizic și verbal.
Daniel Ionescu a fost reținut pentru 24 de ore în urma audierilor, iar, ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 zile.
Vă reamintim că acesta este acuzat de viol, deși relația extraconjugală a acestuia nu a fost una forțată, ci consimțită, dar din cauza diferenței mari de vârstă, el 42 ani, ea 16 ani, oamenii legii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru viol.
Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Pitești, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, abuzând de încrederea și autoritatea conferite de calitatea sa de director al unei instituții de educație non-formale, unde persoana vătămată frecventa mai multe cursuri.
Dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a bărbatului, pentru săvârșirea infracţiunii de viol săvârșit asupra unui minor. Reaminitim faptul că la data de 22 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp