prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Ultima oră! S-au renumărat voturile la prezidențiale! Care este rezultatul?

Procesul de renumărare a voturilor s-a încheiat, însă nu toate buletinele au fost incluse. O parte dintre voturile exprimate în diaspora, provenite din zone geografice foarte îndepărtate, nu au fost procesate în acest demers.

Potrivit unor surse citate de Libertatea, candidata USR, Elena Lasconi, a obținut cu puțin peste 3.000 de voturi mai mult decât ocupantul locului trei, candidatul PSD Marcel Ciolacu.

Sursele menționate au precizat că rezultatele renumărării au fost transmise Curții Constituționale a României (CCR), care urmează să facă un anunț oficial după închiderea urnelor.

CCR a dispus renumărarea tuturor buletinelor de vot.
Amintim că, joi, 28 noiembrie, CCR a solicitat Biroului Electoral Central (BEC) să efectueze renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, confirmând o informație publicată anterior pe surse de către Libertatea. În aceeași zi, BEC a anunțat că termenul pentru renumărare a fost stabilit pentru duminică, 1 decembrie, ziua alegerilor parlamentare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs