Ultimă oră! Se închide Castelul Bran

42

Lovitură de proporţii pentru turismul din România! Muzeul Naţional Bran ar putea fi închis la sfârşitul lunii august, după ce contractul de închiriere dintre familia Habsburg, administarorii Castelului Bran, şi Ministerul Culturii va expira, iar administratorii nu doresc prelungirea acordului, potrivit MEDIAFAX.
Potrivit primarului comunei Bran, Rareş Rădăcină, administrarorii Castelului Bran, care sunt proprietarii clădirilor care adăpostesc muzeul, refuză să prelungească contractul cu Ministerul Culturii pentru funcţionarea în acest spaţiu.
„La sfârşitul acestei luni expiră contractul cu Ministerul Culturii privind Muzeul Naţional Bran. Nu ştim încă poziţia Ministerului, proprietarii ne-au pus şi nouă în vedere că nu vor să mai prelungească contractul cu statul. Nici noi nu avem o relaţie foarte bună cu managerul acestui muzeu naţional, iar riscul este închiderea muzeului“, a declarat Rareş Rădăcină, primarul comunei Bran.