prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ultima oră! Se redeschide circulația pe Valea Oltului! Ciolacu și Grindeanu au anunțat data direct de pe șantier!

Lucrările pe Valea Oltului au fost finalizate în proporție de 75%, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în urma unei vizite pe șantierul secțiunii 2 a Autostrăzii Pitești – Sibiu. Demnitarul a explicat că s-a lucrat constant, iar săptămâna viitoare, pe data de 9 august, traficul va fi reluat și pe parcursul zilei. De asemenea, aceasta a mai spus că se vor monta parapeți de protecție, astfel încât să fie înlăturat pericolul în cazul unor căderi de stânci de pe versanți.

CITEȘTE ȘI: ESTE OFICIAL! SE DESCHIDE CIRCULAȚIEI AUTOSTRADA DIRECT SPRE LITORAL! ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU ȘOFERI!

„Progresul a fost de 50%, suntem acum la aproape de 75%, suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august să redăm circulația. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat consistent, dovada că s-a ajuns în 3 săptămâni la acest procent. Mai spun o dată, amânarea lucrărilor de la 1 iulie, la 1 august, ar fi însemnat întârziere de un an și penalități de 89 de milioane de lei. Am explicat care sunt motivele, domnul prim-ministru a înțeles și el. Am avut și suportul celor care au lucrat. Sper să nu fie cu deochi și ultima săptămâna viitoare să se lucreze în același ritm”, a mai spus Grindeanu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs