UMILINȚĂ pentru procurori: dosarul în care sunt vizați Elena Udrea și Dan Andronic, retrimis la DNA

DISTRIBUIȚI
Directia nationala anticorputie

Dosarul în care sunt vizați Elena Udrea și Dan Andronic a fost retrimis de jucătorii de la ICCJ înapoi la DNA pentru refacerea rechizitoriului.

Procurorilor DNA li s-a cerut de către instanță să refacă rechizitoriul pentru că din dosar fuseseră eliminate mai multe probe, ca urmare a deciziei CCR privind protocoalele secrete.

Pentru că au avut la dispoziție doar 5 zile, procurorii DNA au cerut judecătorilor să retrimită definitiv dosarul la DNA pentru a reface întreg rechizitoriul.

ÎCCJ a admis, luni, contestațiile jurnalistului Dan Andronic în dosarul în care acționarul majoritar al cotidianului Evenimentul Zilei este trimis în judecată alături de fostul ministrul Elena Udrea.

Un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis că Dan Andronic avea dreptate când a susținut că percheziția informatică efectuată de DNA a fost ilegală.

“Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând: Admite excepţia invocată de inculpaţii Andronic Dan Cătălin și Udrea Elena Gabriela şi, în temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc. pen., exclude din materialul probator corespondenţa electronică tip email primită/transmisă de către Andronic Dan Cătălin şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfășurate în vederea achiziționării şi administrării S.C. Editura Evenimentul şi Capital S.R.L.(…)”.

În aceste condiţii, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA are la dispoziţie 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor Andronic Dan Cătălin ?i Udrea Elena Gabriela sau solicită restituirea cauzei.

ÎCCJ dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi, pe deasupra, în ipoteza menţinerii soluţiei de trimitere în judecată, eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriu.

În acest dosar, Elena Udrea şi jurnalistul Dan Andronic au fost trimişi în judecată în anul 2015, de către DNA, pentru fapte de corupţie. Concret, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Andronic de mărturie mincinoasă. Instanţa a pus sechestru de 4,7 milioane de euro asupra bunurilor în cauză.

„În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, arata DNA, la momentul trimiterii în judecată a celor doi.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media), procurorii DNA arată că Elena Udrea a preluat creanţa de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.