Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce a fost spulberat de un autoturism în această dimineață în localitatea Clucereasa din orașul Mioveni. Din primele informații, se pare că acesta ar fi fost acroșat de mașină, în timp ce se afla pe bicicletă, iar în urma impactului cu solul a suferit mai multe traumatisme și a fost găsit în stare de inconștiență de echipajul SMURD. După ce i-au fost acordate primele îngrijri medicale, biciclistul a fost transportat la spital.
CITEȘTE ȘI: ESTE OFICIAL! SE DESCHIDE CIRCULAȚIEI AUTOSTRADA DIRECT SPRE LITORAL! ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU ȘOFERI!
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și oamenii legii pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat intervie în cazul unui accident rutier cu o victimă, în orașul Mioveni, satul Clucereasa. Este vorba despre un biciclist, bărbat de aproximativ 61 de ani, care prezintă mai multe traumatisme și a fost preluat în stare de inconștiență de la fața locului” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp