Un câmpulungean în concurs pentru premiul cel mare la CÂȘTIGĂ ROMÂNIA

DISTRIBUIȚI

Un câmpulungean în concurs pentru premiul cel mare la CÂȘTIGĂ ROMÂNIA. Este vorba despre Marius Nicolae Toader cel care a fost o perioadă lungă de timp și jurnalist.

Marius Nicolae Toader locuiește în Câmpulung Muscel, iar ocupația actuală este cea de promotor de marketing social-turistic în cadrul unor asociații civice și culturale. Are multe pasiuni pentru care încearcă să-și găsească timp liber: muzica rock, fotografia, literatura, sportul, artele, istoria geto-dacilor și a valahilor, domeniul IT. Iubește natura și este preocupat de protejarea mediului înconjurător, dar și de respectarea valorilor tradiționale ale familiei și comunității din care face parte.

Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele prin care trec. Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu Câştigă România, un autoturism.