Un cunoscut europarlamentar dă din casă-Ce se află în spatele atacului vicepreședintelui Comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

Un europarlamentar PSD intervine în scandalul momentului și dezvăluie ce se află, de fapt, în spatele crtiticilor aduse de vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

”Atrag atenția asupra unui fapt grav: este inacceptabilă tendința unor membri ai Parlamentului European de a face din România o țintă de campanie electorală, un mijloc către un scop politic personal, legat de alegerile europene viitoare. România este o țară stabilă, în care legile sunt respectate, iar instituțiile funcționează. România este, nu în ultimul rând, o țară atașata valorilor europene si proiectului european. Sunt realități indiscutabile! Tocmai de aceea, doresc să fac două apeluri, susține europarlamentarul Răzvan Popa într-un comunicat de presă.

În al doilea rând, fac un apel către acei europarlamentari, dar și comisari europeni, care au început să folosească România drept instrument de campanie electorală. Mă refer la liderul PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, dar și la vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Primul își dorește să divină șef al Comisiei Europene. Dar ar trebui sa știe că o astfel de poziție implică onestitate și corectitudine față de toate statele membre. Atitudinea celor doi nu este în prezent nici onestă, nici corectă față de România. De aceea le cer să înceteze să mai persecute România.

Există deja un puternic curent anti-european, iar dubla măsură între statele membre slăbește încrederea în UE. Acest lucru nu servește decât inamicilor proiectului european, care își doresc să vadă Uniunea Europeană dezbinată.”, a transmis Răzvan Popa pentru Bugetul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here