DISTRIBUIȚI

Agitaţie şi hărmălaie, în Câmpulung. Mai precis la blocurile Turn din acest cartier.

Pe strada I.C Brătianu s-a strâns lumea ca la urs când au sosit echipajele poliţiei dar şi maşina de la pompieri. Aceştia s-au grăbit să ajungă la o solicitare ce părea că este destul de gravă, la mijloc fiind vorba de o viaţă de om.

Apelul a sosit prin 112, în jurul prânzului, o vârstnică anunţând că s-a întâmplat ceva cu nepotul ei şi trebuie să vină cineva întrucât e serioasă treaba.

În momentul în care persoanele chemate au bătut la uşă, spunând din partea cărei instituţii sunt, nepotul a deschis fără probleme, spunând că a dormit şi nu a auzit când bunicii lui au sunat la uşă.

Oamenii legii au făcut cale întoarsă, anunţându-şi colegii din cadrul ISU Câmpulung  că nu mai este nevoie să ajungă, întorcându-i din drum. Reprezentanţii ISU Câmpulung au menţionat că solicitările prin 112 sunt foarte importante, de ele depinzând vieţile oamenilor, motiv pentru care trebuie să ne gândim de 10 ori înainte de a pune mâna pe telefon şi a „bloca” un echipaj, care, în respectivul interval orar, ar fi putut salva pe cineva care chiar avea nevoie.

Dacă baţi la poarta unui vecin şi nu-ţi răspunde, poate nu are chef de musafiri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here