UN NOU CONSILIER LOCAL, VALIDAT LA MIOVENI

7
mio99999

Consiliul Local Mioveni are, începând de astăzi, un nou membru. Este vorba despre Cornel Stoica, care-l înlocuiește pe Bogdan Udroiu, după ce acesta a demisionat. Noul consilier local a depus, în ședința de astăzi, jurământul în fața viitorilor săi colegi. Cornel Stoica va reprezenta PSD în Consiliul Local Mioveni. Acesta a fost următorul supleant de pe lista aleșilor PSD, la alegerile locale din 5 iunie 2016. Cornel Stoica are 59 de ani, a absolvit Liceul Industrial ”Dimitrie Cantemir” din București și Școala Tehnică de Maiștri, este căsătorit și are un copil.