
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals intellectual în formă continuată.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie-octombrie 2019, un bărbat de 41 de ani, din Pitești, având calitatea de factor postal, ar fi semnat în fals pentru primirea sumelor de bani în locul destinatarilor, ar fi înscris date de legitimare fictive la forma de achitare pe taloanele de mandate de pensii, poștale, alocație, în acest fel însușindu-și contravaloarea respectivelor mandate.
Prejudiciul cauzat este de de 19.943,58 de lei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
