Un vânător din Argeș, cercetat penal pentru că nu și-a prelungit permisul de port-armă

Probleme pentru un bărbat de 63 de ani, din comuna Rucăr, care a fost depistat de oamenii legii că nu păstrează arma în condițiile impuse de lege. Mai mult, în urma cercetărilor s-a constatat că acesta nu își prelungise permisul de port-armă.

În ziua de 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma verificărilor efectuate privind respectarea condiţiilor de deţinere și păstrare a armamentului de către deținători, au depistat un bărbat de 63 de ani, din comuna Rucăr, care nu a respectat obligațiile legale ce îi reveneau conform Legii 295/2004.

Distribuie prietenilor

În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5000 de lei, conform Legii 295/2004. Totodată, a fost aplicată măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire, fiindu-i indisponibilizată arma, în baza unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Foto: descriptiv.