Universitatea Piteşti a zdrobit Universitatea Timişoara !

DISTRIBUIȚI

În etapa de sâmbătă, handbalistele de la SCM Universitatea Piteşi au jucat la Timişoara contra „colegelor” de la Timişoara. Partida a fost la discreţia echipei lui Paul Mihăilă, care a condus permanent şi confortabil pe tabela de marcaj. La pauză erau deja nouă goluri diferenţă pentru echipa argeşeană. „Am rulat tot lotul de jucătoare, şi nu am urmărit să câştigăm la o diferenţă foarte mare, lucru pe care-l puteam face fără probleme, şi de aici şi scorul egal din repriza a doua. Îmbucurător este faptul că au înscris toate jucătoarele din lotul nostru, mai puţin portarii, care au avut prestaţii foarte bune. Suntem o echipă nouă şi am avut în acest tur de campionat unele fluctuaţii, fără de care acum eram mult mai sus în clasament, faţă de locul şapte pe care ne aflăm acum”, spunea antrenorul şi directorul tehnic al echipei SCM Universitatea Piteşti, Paul Mihăilă.
Încă două meciuri
În ultimile două etape, SCM Universitatea Piteşti va juca la CSS Slatina, joi, 15 noiembrie, de la ora 18.00. În ultima etapă, echipa argeşeană va juca  duminică, 18 noiembrie în Sala de Sport a Universităţii, din „Gheor­ghe Doja”, contra oltencelor de la CSS Caracal. Partida va începe la ora 10.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here