Update! Doi paramedici și un voluntar SMURD răniți! Galerie foto – video

DISTRIBUIȚI

Doi paramedici și un voluntar SMURD răniți au fost răniți în urma unui accident petrecut în centrul Piteștiului. Din primele informații, un șofer nu a acordat prioritate echiajului SMURD, care se ducea la o urgență, și l-a lovit din plin.

„Din autoturism a rezultat o victimă, pasagera drepta, care a suferit o contuzie toracică, a fost asistată medical de către echipajul SAJ și transportată la spital, iar din ambulanța SMURD de prim ajutor calificat unde se aflau 4 persoane, șoferul, 2 paramedici SMURD și un voluntar din programul ,,Salvator din pasiune”, au rezultat 3 victime care au necesitat îngrijiri medicale și transportul la spital cu echipajele SMURD.
Cei doi paramedici în vârstă de 33 de ani, unul a suferit un traumatism cranio-cerebral, o contuzie hemitorace stânga, otoragie stânga și suspiciune de fractură la nivelul claviculei stângi, celălalt prezenta un traumatism lombar, iar voluntarul în vârstă de 30 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral, o plagă la nivelul capului și o contuzie lombară stânga” a adăugat Ionuț Tunaru.

Din primele cercetări, un bărbat de 63 de ani nu a acordat prioritate deși ambulanța SMURD avea în funcțiune  semnalele acustice și luminoase.

„Evenimentul rutier  s-a produs într-o intersecție semaforizata, între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Pitești, care circula dinspre strada Maternității către  Trivale și o ambulanță  SMURD,  care circula dinspre Centru către Bascov și  care se deplasa  la un caz medical și  avea în funcțiune  semnalele acustice și luminoase. Polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat cercetarea la fața locului și urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul rutier”
Sursa foto: Info Trafic Pitesti
Sursa foto: Info Trafic Pitesti
Sursa foto: Info Trafic Pitesti
Sursa foto: Info Trafic Pitesti