ULTIMĂ
ORĂ

Update! Explodează Dosarul Permiselor! Șase persoane duse la audieri și doi polițiști reținuți!

În data de 29 octombrie a.c., ofițerii de poliţie ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală şi Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeş, au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la sediul SPCRPCIV Argeş și au pus în executare 6 mandate de aducere emise de procuror față de 6 suspecți pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane.

Astfel, în perioada anilor 2017 – 2018, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele implicate au săvârşit mai multe infracțiuni în legătură cu promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, cât şi în legătură cu identificările R.A.R. şi înmatricularea unor autovehicule.

În cauză, ofițerii S.J.A. Argeş au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanţelor de delegare, iar ca urmare a probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei 6 suspecţi, dispunând totodată reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, a doi agenţi de poliţie din cadrul SPCRPCIV Argeş și I.P.J. Argeş.

Cauza a fost documentată cu sprijinul Serviciului Special și Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. , cât şi cu sprijinul D.O.S. – B.O.S. Piteşti. 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm