Update! Prima măsura luată împotriva deputatului „mitralieră”

DISTRIBUIȚI
radulescu ipj64646464

Deputatul Cătălin Rădulescu s-a ales cu o amendă de 2.500 de lei după ce a declarat că ar ieși imediat cu AKM-ul și ar trage. Mai mult decât atât, anchetatorii Serviciului Arme și Muniție din cadrul IPJ Argeș au dispus ca demnitarului să îi fie anulat dreptul de deținere a armelor. „Referitor la declarațiile apărute în spațiu public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale, vă informăm că, Inspectoratul de  Poliție Județean Argeș a efectuat un control la locul de păstrare a armelor letale autorizate pentru deținere. În urma controlului și a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, în temeiul art. 129, pct. 11 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor cu modificările și completările ulterioare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin 1 din același act normativ, a fost dispusă măsura anulăriii dreptului de deținere a armelor” anunță IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here