Update! Teroristul din Pitești – reținut!

15
terorist arges retinut

În urmă cu puțin timp, bărbatul bănuit de terorism a primit mandat de arestare pentru 24 de ore. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că suspectul, Ionuț Cătălin Bălan, zis „Ibrahim”, a observat și monitorizat un obiectiv militar de pe teritoriul României, își exprimase intenția în repetate rânduri de a merge în Siria și încerca să-i convingă și pe alții să se alăture Daesh, cu alte cuvinte, făcea propagandă teroristă. Este vorba despre o persoană aflată într-o „etapă avansată” de autoradicalizare, a precizat Marincea. El a spus că radicalizarea suspectului, în vârstă de 39 de ani, s-ar fi produs într-un stat european, timp de mai mulți ani, acolo unde ar fi aderat la o grupare care milita în favoarea organizației teroriste Daesh. Românul ar fi făcut închisoare în acel stat (Franţa sau Belgia) și acolo ar fi intrat în contact cu medii fundamentaliste și s-ar fi radicalizat, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Foto/Video: Mihai Neacșu