Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
În noaptea de 01 spre 02 noiembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, au efectuat semnal regulamentar de oprire, din mers, unui autoturism, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea.
CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: NU PLOUĂ. E AVARIA DE JOI! VIDEO!
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, autoturismul în cauză, fiind găsit abandonat și fără plăcuțele de înmatriculare, pe un teren viran din zona Bănănăi.
Ulterior, în zonă a fost depistat și conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, din Drăganu, care a fost condus la sediul poliției. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, însă, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de a conduce.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp