Rareș Bogdan, primvicepreședinte PNL, a anunțat că partidul său nu este de acord cu nicio majorare de taxe și impozite și a amenințat că va ieși de la guvernare în cazul în care este luată o astfel de decizie. Acesta a explicat că orice creștere de taxe și impozite nu este o soluție pe termen lung, ci trebuie găsită o strategie pentru scăderea cheltuielilor bugetare.
CITEȘTE ȘI:VEȘTI PROASTE DESPRE TRONSONUL PITEȘTI – CURTEA DE ARGEȘ AL A1! CÂND VA FI DESCHIS?
„Dacă crește o singură taxă, PNL pleacă de la guvernare. Am fost extrem de clar. E pentru prima dată în 34 de ani când în legea bugetului este trecut clar că nu poate fi majorat niciun fel de impozit, niciun fel de taxe. Deja este prea mult ceea ce am acceptat în septembrie anul trecut cu acel pachet fiscal. Am înțeles că pachetul fiscal trebuie dublat de reducerea cheltuielilor, au fost introduse, am înțeles că trebuie să reducem… să creștem de la 1% la 3% impozitul la microîntreprinderi, nu am fost de acord cu scăderea plafonului de la 500.000 la 60.000 și bine am făcut.
Orice creștere de impozite și taxe, culmea, nu va rezolva situația economică decât pe termen scurt, dacă nu scădem cheltuielile bugetare și dacă nu chivernisim banul public”, a declarat Rareş Bogdan.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp