prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Venituri de 100% la primăria Curtea de Argeş

Săptămâna trecută s-a desfăşurat o întâlnire a conducerii administraţiei municipale cu mass-media locală, în care primarul Nicolae Diaconu a apărut umăr la umăr cu viceprimarul Cristian Mitrofan. A fost un prilej cât se poate de potrivit pentru a afla că la jumătatea anului, încasările prognozate au fost realizate 100,4%. Estimările pentru data de 30 iunie se cifrau la total venituri la 22.234.000 lei, iar realizările au fost de 22.327.535 lei. „Am previzionat foarte exact veniturile care se pot realiza în primul semestru al anului în curs. Totodată, prin cheltuirea chibzuită a banilor publici, putem să ne îndeplinim obiectivul de a avea la dispoziţie suma de 1 milion euro pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană“, a declarat primarul, făcând aluzie la PIDU. Totodată, a anunţat şi faptul că i-a delegat viceprimarului Mitrofan ca principale atribuţiuni de serviciu urmărirea şi controlul activităţii serviciilor publice, adică exact ceea ce avusese în mandatul trecut Costinel Vasilescu, ocupantul acestei funcţii. Ambii au sugerat că nu au probleme cu colaborarea şi că se străduie să rezolve cât mai multe din priorităţile de moment ale oraşului, fără să scape din vedere marile proiecte de investiţii ce urmează să demareze în perioada următoare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs