Veste minunată pentru copii şi părinţi! Alocaţiile ar putea creşte la ….

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află un proiect de lege privind mărirea de aproape 10 ori a alocațiilor de stat. Votul este sub semnul întrebării, căci până acum, senatorii și deputații din comisii s-au opus. Camera Deputaţilor dezbate un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor de stat pentru toţi copiii la 700 de lei. În prezent, copiii cu vârste de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul celor cu handicap, primesc o alocaţie de 200 RON, iar cei cu vârste între 2 şi 18 ani beneficiază de o alocaţie de 84 de lei. Totodată, pentru copiii cu handicap cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani s-a propus acordarea unei alocaţii lunare de 1.000 de lei. „În raport cu efectele pe care această propunere le va avea asupra celor peste 3.6 milioane de copii beneficiari, efectele financiare asupra bugetului de stat, estimate la 350 milioane de lei anual (cca. 0,05% din PIB), sunt deosebit de reduse, ele putând foarte uşor să fie acoperite printr-o mai bună colectare a veniturilor la acest buget”, arată iniţiatorii Liliana Mânca şi Ştefan Petru Dalca, în expunerea de motive. Guvernul României a anunţat că nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative în forma propusă, iar proiectul a fost respins şi în Comisia juridică de disciplină şi imunităţi, în cea pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi în cea pentru muncă şi protecţie socială. Deputaţii vor dezbate proiectul de lege şi vor da un vot final pe această temă.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.