
Vești extraordinare! Rate mai mici pentru această categorie de români! Află de când!
Banca Centrală Europeană a decis să reducă dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale pentru a sprijini economia zonei euro, stabilind-o acum la 2,75%. Măsura vine pe fondul scăderii inflației, susținută de creșterea graduală a salariilor. Astfel, costurile pentru creditele în euro vor scădea, iar ratele dobânzii pentru depozite, refinanțări și credite marginale vor fi reduse începând cu 5 februarie.
Citește și: Investiții fără precedent în infrastructură! Se construiesc noi autostrăzi și drumuri expres!
Experții financiari prevăd două sau chiar trei reduceri suplimentare ale dobânzii în acest an, în contextul stagnării economiei europene.
„Consiliul guvernatorilor a hotărât reducerea cu 25 de puncte de bază a celor trei rate ale dobânzilor de referință ale BCE. Prin urmare, dobânzile pentru facilitatea de depozit, operațiunile principale de refinanțare și facilitatea de creditare marginală vor scădea la 2,75%, 2,90% și 3,15%, începând cu 5 februarie 2025″, se menționează în comunicatul BCE, publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor.
Aceasta reprezintă a cincea reducere a dobânzilor realizată de BCE începând din iunie 2024, iar piețele financiare se așteaptă la încă două sau trei astfel de măsuri în 2025. Motivul principal este că inflația mare, care a fost o problemă majoră în ultima perioadă, este aproape sub control, iar economia aflată în încetinire necesită sprijin. BCE a subliniat că „procesul de dezinflaționare progresează în mod corespunzător” și a salutat creșterea lentă a salariilor, care contribuie la reducerea inflației. De asemenea, inflația internă rămâne ridicată, mai ales datorită ajustării întârziate a salariilor și prețurilor în anumite sectoare.
În contextul în care economia zonei euro a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut din cauza recesiunii industriale și a consumului scăzut, analiștii se așteaptă ca BCE să continue reducerea dobânzii de bază, chiar și după ce Rezervele Federale ale Statelor Unite au păstrat dobânda nemodificată, indicând o posibilă pauză mai lungă.
Toate privirile se îndreaptă acum spre conferința de presă a președintelui BCE, Christine Lagarde, care va începe la ora 14:45 (ora Europei Centrale), când aceasta va explica motivele care stau la baza deciziilor adoptate joi.
Cum influențează dobânda-cheie economia?
Dobânda-cheie, cunoscută și ca rata de politică monetară, reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente prin care Banca Națională a României (BNR) controlează economia.
Aceasta are un impact direct asupra inflației. Când dobânda-cheie este ridicată, cererea de credite scade, consumul se reduce și, implicit, presiunile inflaționiste se diminuează. În schimb, o dobândă mai mică stimulează cererea, ceea ce poate duce la o creștere a inflației. O dobândă-cheie mare determină băncile comerciale să aplice dobânzi mai mari pentru credite, descurajând astfel împrumuturile. Pe de altă parte, o dobândă-cheie scăzută face ca împrumuturile să devină mai accesibile, stimulând investițiile și consumul.
De asemenea, o dobândă-cheie mai mare încurajează economisirea prin dobânzi mai mari pentru depozite. Când dobânda scade, economiile devin mai puțin atractive, iar oamenii tind să cheltuie mai mult. O dobândă-cheie ridicată poate atrage investiții externe, ceea ce duce la aprecierea monedei naționale. În schimb, o dobândă scăzută poate duce la deprecierea monedei. Reducerea dobânzii-cheie stimulează economia, dar poate genera riscuri de supraîncălzire economică, în timp ce o dobândă mare poate tempera creșterea pentru a preveni dezechilibrele macroeconomice.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp