prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Vești extrem de proaste pentru șoferi! Fără permis pe viață dacă faceți acest lucru!

Reguli mult mai aspre pentru câteva categorii de șoferi din România ar putea fi aplicate și la noi, după ce în Uniunea Europeană s-au pus bazele unei legislații mult mai dure în cazul consumului de alcool sau droguri la volan dar și, surpriză, și a vitezei excesive. Astfel, Senatul României a adoptat deja un proiect de lege prin care, șoferii implicați în accidente rutiere soldate cu decese, vor rămâne fără permis pe viață în cazul în care aceștia se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice la momentul producerii accidentului.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI! POLIȚIȘTII RUTIERI NU VOR MAI AVEA VOIE SĂ FACĂ ACEST LUCRU!

Propunerea a venit înițial de la deputații europeni care au propus adăugarea conducerii fără permis valabil la lista infracțiunilor grave de circulație, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului sau accidentul mortal de circulație, care duc la decăderea dreptului de a conduce.

Ești vitezoman? S-ar putea să nu mai conduci toată viața!
Conducerea cu 50 km/h mai repede decât limita de viteză este, de asemenea, una dintre infracțiunile rutiere grave care ar putea duce la interzicerea pe viață a dreptului de a conduce. Deputații au stabilit o limită de viteză mai mică pentru zonele rezidențiale, ceea ce înseamnă că depășirea cu 30 km/h a limitei de viteză pe aceste drumuri ar putea duce la pierderea sau suspendarea permisului de conducere. Deputații europeni propun adăugarea conducerii fără permis valabil la lista infracțiunilor grave de circulație, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului sau accidentul mortal de circulație.

Și ca să realizăm că nu este doar o propunere menită să sperie, în UE a fost deja adoptată măsura potrivit căreia, dacă un permis auto este suspendat pe teritoriul unui stat UE, să fie suspendat în toate statele UE. Pentru a se asigura că suspendarea, restricția sau retragerea permisului de conducere al unui nerezident se aplică în toate țările UE, noile norme impun ca această decizie să fie transmisă țării UE care a eliberat permisul de conducere.

Astfel, parlamentul European sugerează să se stabilească un termen de zece zile lucrătoare pentru ca țările UE să se informeze reciproc cu privire la deciziile privind decăderea din dreptul de a conduce și un alt termen de 15 zile lucrătoare pentru a decide dacă o decădere din dreptul de a conduce se va aplica în întreaga UE. Șoferul în cauză ar trebui să fie informat despre o decizie finală în termen de șapte zile lucrătoare, adaugă deputații europeni.

În cazul în care titularul permisului de conducere a comis fapta regăsită în art. 192 alin. (1) din Codul penal, săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 336, pedeapsa este interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul pe viaţă”, aflăm din expunerea de motive. Propunerea legislativă de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind regulile de circulație pe drumurile publice a fost înaintată către analiză în Camera Deputaților, instituția având competența de a adopta decizia finală în această chestiune.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs