Vești mari pentru mii de șoferi! Ce se întâmplă cu înmatricularea auto

DISTRIBUIȚI

Conducătorii auto nu vor mai fi obligați să se deplaseze la autorități pentru a verifica situația înmatriculării unei mașini, dar și motivele eventualei suspendări a acesteia, dacă un proiect de lege aflat în dezbaterea Camerei inferioare a Parlamentului va primi votul decis al deputaților. 

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptat de Senat în 2017 și, după aproape doi ani, ar putea ajunge curând la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare.

Gratuit și simplu

DRPCIV “realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia”, subliniază inițiativa legislativă.

De amintit că înmatricularea unei mașini se suspendă, potrivit Codului rutier, în cazul în care noul ei proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data cumpărării autoturismului, la expirare sau când este anulată inspecția tehnică periodică (ITP). În acest ultim caz, suspendarea înmatriculării unei mașini încetează din ziua în care mașina trece iar de ITP.

În prezent, pe website-ul DRPCIV poate fi găsit un alt instrument online ce poate fi folosit, în mod gratuit, de cei interesați. Este vorba, mai exact, de o aplicație ce permite celor care vor un număr de înmatriculare preferențial verificarea disponibilității acestuia, informează dcbusiness.ro