Vești PROASTE de la meteorologi – Vremea se schimbă radical: Ploi, ninsori și vânt puternic

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă dimineaţă, vremea se va răci considerabil, temperaturile fiind mai scăzute decât normalul perioadei. De asemenea, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, iar la munte vor fi ninsori şi vântul va sufla cu putere.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.

”Temporar va ploua, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20…25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp. Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei”, a transmis ANM.

Potrivit sursei citate, în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitaţii mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei.

La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi şi în zonele mai joase de relief.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.