Victimele violenței în familie, 72 de ore, termen de emitere a ordinului de protecție

Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judecă de urgenţa, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii, a decis, luni, Senatul, care a aprobat o modificare a Legii nr. 213/2003. Impunerea unei termen de soluţionare a fost determinată durata foarte mare de soluţionare a cauzelor privind emiterea ordinului de protecţie, situaţie sesizată atât în raportul CSM pe 2014, cât şi în cele prezentate de ONG-uri care acţionează în domeniu. Astfel, potrivit CSM, au existat situaţii în care primul termen de judecată a fost stabilit la 175 de zile de la înregistrarea cererii sau cazuri în care instanţele au prelungit termenele, uneori timp de câteva luni, pentru administrarea unui probatoriu mai amplu. „Am votat acest proiect iniţiat de PNL, având în vedere consecinţele extrem de grave, uneori tragice, pe care violenţa în familie le poate avea. Emiterea unui ordin de protecţie în cel mai scurt timp posibil este uneori singura soluţie pentru salvarea unor vieţi, de aceea nu trebuie tratată ca o situaţie deosebită, ea trebuie să devină regula ce guvernează aceste situaţii”, a declarat senatorul Gabriela Firea, purtatorul de cuvânt al Grupului PSD din Senat.

Combaterea violenţei în familie şi susţinerea victimelor abuzurilor reprezintă obiective asumate de la începutul mandatului de senator, a precizat Gabriela Firea, amintind cazurile în care a luat public atitudine, precum cel al Alexandrei Stan sau al elevei de la Vaslui.

De asemenea, senatorul PSD a precizat că în luna septembrie 2015, Organizaţia de Femei a PSD a decis înfiinţarea unei comisii a cărei activitate este dedicată protejării femeilor de violenţa domestică şi viol. „Pactul pentru protejarea femeilor de violenţă domestică şi viol”, iniţiat de doamnele din PSD este mai mult decât o sumă de propuneri pe care le vom înainta celor cu responsabilităţi în domeniu.

Va include acţiuni concrete şi imediate, va antrena personalităţi şi oameni obişnuiţi, va încerca să schimbe mentalităţi. Ne aşteptăm să fie un proiect susţinut de întreaga clasă politică, de organizaţiile neguvernamentale”, a declarat senatorul PSD.

Propunerea legislativa va fi transmisă Camerei Deputaţilor în vederea dezbaterii şi aprobării.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.