Victor Ponta, atac la Moșteanu: Ipocrizie marca USR!
Victor Ponta, fost premier și candidat la alegerile prezidențiale, adresează critici dure miniștrilor USR Oana Țoiu, responsabilă de Externe, și Ionuț Moșteanu, de la Apărare, acuzându-i de o schimbare radicală de poziție față de parteneriatele strategice ale României. Într-o postare pe Facebook, Ponta evidențiază contradicția dintre atitudinea anterioară a USR față de lideri precum Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan și susținerea actuală a colaborării cu SUA și Turcia, subliniind importanța acestor relații pentru țară.
Citește și: Breaking! Oamenii lui Umbrărescu pleacă de pe șantierul autostrăzii! Anunț de ultimă oră!
Victor Ponta remarcă faptul că, în trecut, membrii USR criticau vehement președinții Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan, însă acum manifestă un entuziasm neașteptat față de parteneriatele strategice cu SUA și Turcia. „Parteneriatul strategic cu Turcia este esențial pentru România, la fel ca și cel cu SUA. Președintele Dan face bine încercând să întărească aceste parteneriate”, scrie fostul premier.
Ponta îndeamnă la o reconsiderare a criticilor anterioare și atenționează că susținerea actuală a acestor relații trebuie să fie consecventă. „Mă bucur să văd că până și cei mai aprigi ‘rezistii’ sunt acum, brusc, atât de entuziasmați de relațiile pe care le promovează noul nostru președinte, Nicușor Dan. Eu zic să uităm, elegant și înțelept, toate criticile și chiar insultele aduse președinților Trump și Erdogan — dar și nouă, celor care am promovat constant relațiile speciale cu SUA și Turcia”, adaugă el.
Victor Ponta subliniază că multe dintre declarațiile critice la adresa partenerilor strategici au fost, de fapt, „vorbe de campanie, menite să mobilizeze un electorat educat”, dar care, în realitate, „o dată la cinci ani, este dispus să închidă ochii și să accepte propaganda (ca să nu spun ‘păcăleala’)”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp