Victorie în faţa campioanei Moldovei, în ultimul amical

DISTRIBUIȚI

HC Argeş a încheiat la finele săptămânii trecute primele jocuri de verificare, în perspectiva sezonului competiţional 2012-2013. Astfel, în primul meci al turneului de pregătire de la Vaslui, handbaliştii piteşteni au pierdut, cu 29-31, în faţa echipei de Ligă Naţională, Dinamo Bucureşti. Apoi, în cel de-al doilea meci, jucat vineri, de la ora 18.30, HC Argeş a întâlnit echipa gazdă, HC Vaslui, meciul fiind câştigat de moldoveni, cu 34-30. La pauza întâlnirii, jucătorii antrenaţi deTitel Raduţă au condus pe tabelă  la un gol diferenţă, 19-18. Primul şapte al echipei noastre a fost următorul: Drenceanu, Stoica, Cadar, Marinescu, Mărgărit, Mihalache, Văduva, iar pe parcurs au intrat şi ceilalţi componenţi ai lotului. Pentru HC Argeş au înscris în partida cu HC Vaslui: Marinescu (7 goluri), Stoica (6 goluri), Mărgărit (5 goluri), Văduva (4 goluri), Vele (3 goluri), Cadar, Mihalache (câte două goluri) şi Geica (un gol). Sâmbătă, în ultima zi a turneului, HC Argeş, care are ca obiectiv în noua stagiune promovarea în Liga Naţională, s-a impus, cu scorul de 30-24, în faţa campioanei din Moldova, Olimpus 85 Chişinău. În acest ultim meci, Titel Răduţă a trimis în teren următorul şapte: Drenceanu, Cadar, Stoica, Văduva, Marinescu, Mărgărit şi Mihalache. Marcatorii echipei noastre au fost: Vele şi Cadar (câte 7 goluri), Mihalache (4 goluri), Stoica, Radu şi Văduva (câte 3 goluri), Marinescu, Geică şi Mureşan (câte un gol).
Pregătiri pentru turneul amical de la Piteşti
În urma rezultatelor, HC Argeş s-a clasat pe locul al treilea la Vaslui, lotul piteştean urmând să-şi continue pregătirea în această săptămână la Piteşti. Antrenamentele reîncep astăzi, la ora 15.30, la Sala Sporturilor, urmând ca vineri şi sâmbătă HC Argeş să organizeze un turneu de pregătire la care participă echipele CSU Bucovina Suceava, CSM Bucureşti şi CSM Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here