prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

VIDEO. Amanet țepuit cu 20 mii euro! Cum a acționat un argeșean?

În dimineața zilei de astăzi, 20 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, și au efectuat două percheziții domiciliare, în baza autorizărilor din partea instanței, la locuințele a două persoane.

În urma perchezițiilor s-a stabilit că, în cursul anului 2022, un bărbat de 53 de ani, ar fi amanetat un autovehicul, obținând suma de 20.000 de euro. Ulterior, cel în cauză ar fi convins reprezentantul societății de amanet să utilizeze în continuare autovehiculul, împrejurare în care ulterior ar fi declarat în fals pierderea documentelor aferente autovehiculului, obținând duplicate de la autoritatea competentă, în baza cărora a înmatriculat în altă țară autoturismul în cauză.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite, și luarea măsurilor legale care se impun.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs