
Dacă seara trecută nu au disputat derby-ul etapei, astăzi, jucătorii de la Viitorul au ieșit la plimbare prin orașul ”Gâscanului”. Jucătorii se simțeau extrem de relaxați și au făcut o scurtă plimbare în cartierul Trivale, chiar în apropierea stadionului ”Nicolae Dobrin” unde vor juca diseară.
Totuși, există posibilitatea ca meciul să nu se dispute nici astăzi. „Se mențin condițiile de ceață și pentru această seară, la fel ca pentru toate serile și diminețile din această săptămână. Va fi ceață în proporție de peste 70% diseară. Este posibil ca ceața să nu fie la fel de densă ca duminică seara, dar ea va fi prezentă cu siguranță și în această seară, iar vizibilitatea va fi sub 150 de metri la ora meciului”, au declarat reprezentanți ai Administrației Meteo Pitești, pentru Gazeta Sporturilor.
Reprezenații formației de la malul mării nu au fost informați de starea vremii, iar directorul general al Viitorului a propus amânarea meciului pentru anul viitor.
„Noi am sunat Institutul Național pentru Meteorologie și Hidrologie și nu au putut să ne spună cum va fi vremea diseară. Cei de la FCSB avansaseră o idee. Să se amâne meciul spre sfârșitul lui ianuarie, înainte de reluarea campionatului.” a declarat Cristi Bivolaru la PROX.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
