VIDEO: Iată cum sunt făcuți covrigii cu ou pentru festivalul dedicat în exclusivitate lor!

Iată cum sunt făcuți covrigii cu ou pentru festivalul dedicat în exclusivitate lor! Tradiţionalul Festival al covrigilor cu ou, ajuns la a XII-a ediție, va avea loc în a doua zi de Rusalii, luni, 17 iunie, în comuna musceleană Lerești, odată cu ziua localității.

Festivalul organizat de Asociaţia „Alunelul”, în colaborare cu brandul Un Băiat și o Fată cu implicarea primăriei Lerești, în fapt o inițiativă a familiei Elena și Ionel Marin din localitate, îşi propune promovarea covrigilor tradiţionali, preparați și copți de gospodine în casă, la cuptor cu lemne, specifici numai zonei Muscel.

Prin festivalul covrigilor de Mușcel, unic în România și prin manifestările din a doua zi de Rusalii, Lereștiul – localitate situată la poalele munţilor Iezăr-Păpuşa, mai face un pas spre consolidarea poziției de zonă cu multiple atracții turistice.

Dacă rețeta nu ar fi fost preluată de brandul UBF în timp acest produs ar fi dipărut

Din anul 1997, brandul Un Băiat și o Fată a preluat rețeta autentică de la persoane din Lerești, Rucăr și Albeștii de Muscel reușind cu succes introducerea acestui produs pe piața musceleană.

În urma succesului rezultat prin producerea covrigului cu ou, în anul 2011, brandul Un Băiat și o Fată a decis atestarea ca produs tradițional și înscrierea la OSIM cu eticheta de Covrig Muscelean. Datorită acestor atestate acest produs delicios a participat la o multitudine de târguri și festivaluri de profil, alături de instituții de renume cum ar fi Consiliul Județean Argeș, Diorecția Agricolă Pitești și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale. Covrigul muscelean a ajuns și peste hotare în Berlin dar și la Romexpo fiind nelipsit de la Festivalul covrigilor cu ou în cadrul căruia laboratoarele Un Băiat și o Fată care îl produc sunt organizator, sponsor dar și participanți cu un stand.

De asemenea Covrigul muscelean a fost premiat în cadrul evenimentului “Fabricat în Argeș”. În decursul timpului covrigul cu ou a fost comercializat de brandul Un Băiat și o Fată numai în perioada Sărbătorilor Pascale și Rusalii, însă în prezent de la un produs specific acestor sărbători a ajuns să fie consumat zilnic acest lucru dovedind că este un produs traditional, că este preferat de musceleni și că are autenticitate ca produs specific zonei.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.