VIDEO Proces simulat la Facultatea de Drept Pitești

DISTRIBUIȚI
dav

Studenții din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Piteşti au organizat un proces experimental de contestare a unui process verbal de amendă.

Scenariul procesului este următorul: proprietarul unei casei în care s-a desfăşurat o petrecere zgomotoasă, pe timpul nopţii, a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice. Acesta a mai  fost sancţionat şi pentru lăsarea în libertate a celor doi câini periculoşi care l-au atacat pe vecinul său, care a cerut să se facă linişte. Prin procesul verbal de contravenţie s-a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite lui victimei, constând în contravaloarea tratamentului medical prescris pentru înlăturarea consecinţelor atacului.

Pe baza speţei  structurată de către cadrul didactic îndrumător, studenţii au întocmit actele de procedură în cauză, au dezvoltat apărările, au stabilit ce probe solicită a fi administrate în raport de fiecare cerere şi cum se administrează concret acestea, au pregătit concluziile de fond şi au stabilit soluţia.

Studenţii şi-au intrat în roluri foarte bine, deşi au avut mari emoţii în prezenţa profesorilor şi oaspeţilor de seamă din sală. Au jucat rolul de Judecător Diana Zăbavă, Grefier – Cătălina Ghencea, A – Valeria Bălănel, Avocat AA – Liliana Gologan, B – Ioana Moșoeanu, Consilier juridic CC – Gabriel Ciurea, D – Cătălin Arsene, Avocat DD – Irina Diculescu, E – Adriana Buricel, F – Gabriela Stănciulescu, Martor 1 – Bianca Călin, Martor 2 – Atakayeva Jeren, Martor 3 – Viorel Vasile, Martor 4 – Layla Călina.

This slideshow requires JavaScript.