ULTIMĂ
ORĂ

VIDEO. Șase tineri spulberați de mașină în Argeș! Șoferul – beat criță și drogat s-a răzbunat după o ceartă!

Șase tineri, printre care doi copii, au fost spulberați de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 20 ani în localitatea Slobozia. Potrivit anchetatorilor, atât victimele cât și șoferul ar fi fost la o petrecere, iar, după ce ar fi consumat alcool și alte substanțe, s-ar fi luat la ceartă.

CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Am aflat unde va fi noul Dedeman din Pitești și cine sunt investitorii!

Cele șase victime au plecat de la locuința unde a avut loc cheful, iar, tânărul s-ar fi urcat la volan, a pierdut controlul volanului sau chiar ar fi vrut să îi lovească intenționat, potrivit unor surse judiciare, s-a oprit cu mașina într-un gard, iar ulterior a fugit de la fața locului.

În scurt timp, s-au deplasat mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, care au preluat victimele, iar după ce le-au acordat primele îngrijri medicale, le-au transportat la spital. În urma investigațiilor, trei dintre acesea au rămas internate.

La scurt timp după eveniment, oamenii legii l-au găsit pe șoferul vinovat de accident, acesta fiind un tânăr de 20 ani. După ce a fost testat cu etilotestul, rezultatul a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a ieșit pozitiv la amfetamină după testarea cu aparatul drug test, iar rezultatele urmează a fi confirmate după analiza probelor de sânge.

După ce a fost audiat, tânărul a fost reținut, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Incidentul s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, anul trecut, iar între timp, procurorul care a preluat cazul a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a șoferului de 20 ani.

„Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a finalizat urmărirea penală și a dispus, la data de 18.03.2025, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 20 de ani – aflat în arest preventiv – pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat (asupra a două sau mai multor persoane) şi de conducere a unui autovehicul sub influenţa băturilor alcoolice sau a altor substanţe.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei de judecată competente (Tribunalul Argeş), s-a reţinut, printre altele, că, în data de 26.12.2024, în jurul orei 01:00, aflându-se la volanul unui autoturism, sub influenţa băuturilor alcoolice (0,96 g/l la prima probă), pe o stradă de pe raza comunei Slobozia, ar fi acroşat un număr de șase persoane cu intenţia de a le suprima viaţa, pe fondul unui conflict avut cu acestea cu câteva minute în urmă, provocându-le leziuni traumatice ce au necesitat între 7 și 100 de zile de îngrijiri medicale.

Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, cu puțin timp înainte de eveniment, inculpatul ar fi fost implicat într-un conflict cu două dintre persoanele vătămate, în urma căruia inculpatul a suferit leziuni, plecând de la locul respectiv cu autoturismul personal. În atare condiții, inculpatul, aflat și sub influența alcoolului, ar fi luat decizia de a se răzbuna pe cei care îi agresaseră anterior atât pe el cât și pe fratele său, alegând că folosească autoturismul respectiv drept armă împotriva lor” se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm