Un bărbat a picat secerat în acastă seară pe Calea București din Pitești după ce a suferit o criză de epilepsie. Din primele informații, polițiștii locali care patrulau în zonă l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 40 ani în momentul în care se zbătea pe trotuar în plină criză a afecțiunii medicale. După ce i-au acoradat primul ajutor medicale, agenții au solicitat un echipaj medical, care, sosit la fața locului, l-au evaluat din punct de vedere medical și l-au transportat la spital pentru investigații suplimentare.
„În această seară, în jurul orei 18:30, un echipaj din cadrul Intervenție la Evenimente al Poliției Locale Pitești a depistat, pe strada Calea București, o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 de ani, căzută, ce părea să se sufere o criză de epilepsie. Polițiștii locali i-au acordat primul ajutor, primordial în astfel de situații, și i-au fost alături până la sosirea unui echipaj de la ambulanță. Persoana în cauză a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate” potrivit PLP Pitești.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp