VIDEO. Un taxi s-a răsturnat și a luat foc la Stâlpeni! Intervenție de urgență în miez de noapte!

O mașină a fost distrusă de flăcări în urma unui accident grav petrecut noaptea trecută în localitatea Stâlpeni. Din primele informații, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu autotutrismul. În urma impactului, mașina a luat foc, dar, din fericire, șoferul a reușit să iasă la timp.

La fața locului s-au deplasat pompierii pentru lichidarea incendiului, iar paramedicii SMURD pentru a-i acorda primele îngrijri medicale bărbatului. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„Aproape de ora 04:00, salvatorii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe raza localității Stâlpeni, DN73. În urma impactului a izbucnit și un incendiu la compartimentul motor, care s-a propagat și în interiorul autoturismului. Șoferul a fost găsit evacuat din autoturism și a fost preluat de către paramedicii SMURD, iar după acordarea primului ajutor calificat nu a avut nevoie de transport la spital. Pentru localizarea și lichidarea incendiului a lucrat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă” potrivit ISU Argeș.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
© 2024 Ziar Obiectiv.