Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de cod galben pentru vânt și viscol, valabile în diverse județe, cu precădere în Moldova, nordul Dobrogei și în zonele montane înalte.
CITEȘTE ȘI:Exclusiv! Noi date despre tragedia de la ZOO Pitești! Cum s-a evitat un dezastru și mai mare?
Prima avertizare cod galben, activă joi între orele 10:00 și 20:00, indică intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 50-60 km/h, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și sud-vestul Olteniei.
A doua avertizare cod galben intră în vigoare joi la ora 10:00 și este valabilă până vineri la ora 5:00. Aceasta vizează zonele montane înalte din județele Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Brașov și Covasna (peste altitudinea de 1.500 m), unde vântul va atinge viteze de 70-90 km/h, viscolind zăpada acumulată anterior și reducând semnificativ vizibilitatea.
Vineri, între orele 5:00 și 17:00, o altă avertizare cod galben prevede intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 50-60 km/h, în Moldova și nordul Dobrogei.
În același interval, a patra avertizare cod galben se aplică zonelor montane înalte din județele Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Brașov și Covasna, unde vântul va continua să sufle cu rafale de 70-90 km/h, viscolind zăpada și afectând vizibilitatea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp