
„Mai țineți minte când v-am vorbit despre plimbatul la târguri pe banii statului? Nu a durat mult după ce am plecat din minister, că băieții au reluat schema. Iată și rezultatele cu care se laudă. Cei din New York, care au organizat acest stand extraordinar cu foi A4 tipărite, sunt cea mai mare sinecură a ministerului. Se numește „rețeaua externă”. Oameni plătiți de câteva ori mai bine decât ministrul să nu facă mare lucru pe bani mulți. Ca să știți. Cel mai mic salariu lunar era de 6.000 de euro pe lună, cel mai mare de 12.000 de euro pe lună. Am eliminat 40 de posturi din acestea și nu am prelungit încă 30 de mandate. Dar ce să vezi? Fix în seara în care a venit domnul Virgil Popescu (PNL) la minister să preia ministerul, a semnat prelungirea tuturor. O mobilizare extraordinară a ministerului. Și iată cum sistemul a continuat pe banii dumneavoastră și cu aceleași rezultate”, a transmis Claudiu Năsui fost ministru de resort.
Câteva poze în dreptunghiuri A4, fixate pe o perdea neagră – așa arată într-o fotografie devenită virală în mediul online standul de “promovare” a României la Târgul Internațional de Turism “The Travel & Adventure Show” din New York. După doi ani de pandemie și restricții de călătorii, într-o țară aflată la granița unui război. Nu mai puțin de șase reprezentanți ai României se mândresc în imagine, pe un fundal în care tronează mesajul “Explore the Carpathian Garden”. Fotografia a fost postată pe pagina “Consulate General of Romania in New York” și utlerior ștearsă. “Bătaie de joc” și “o mizerie” sunt doar câteva dintre calificativele folosite în mediul online de românii revoltați de formula găsită pentru “promovarea” țării în Statele Unite.
“Să vă fie rușine, vă comportați exact ca în anii 90. Inadmisibil să prezinți România în halul ăla!”
Cu toate că pe pagina Consulatului imaginea nu mai poate fi găsită, la fotografia de profil (cu păpădii) a instituției comentariile internauților sancționează promovarea penibilă a României. “Să vă fie rușine, vă comportați exact ca în anii 90. Inadmisibil să prezinți România în halul ăla!”, “Vă bateți joc pe banii noștri”, “Ați “reprezentat” România în bătaie de joc” – sunt doar câteva dintre mesaje.
Și persoane publice au reacționat. „Priceless. S-a prezentat, s-a promovat, s-a diseminat. În format A4, pe perdeluță. România, eternă și surprinzătoare”, a fost comentariul regizorului Tudor Giurgiu, care e fondator și președinte al unui festival de film internațional, care chiar promovează România și produsele sale artistice – TIFF.
Un mesaj dur a fost lansat de Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic, care a catalogat această prezență ca fiind “o mizerie”. „OK, accept că poate nu au fost fonduri (din nou) pentru o participare onorabilă a României la un târg internațional de turism din SUA.
Dar eu personal, dacă nu aș putea să aduc fonduri pentru așa ceva, mi-aș da demisia. Dacă nu aș putea să schimb nimic, aș pleca. Iar decât să semnez un deviz pentru o astfel de participare a țării mele la un târg de turism internațional, mai bine mi-aș tăia mâna”, a scris Pascu, într-un mesaj pe pagina sa de Faebook.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
