prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Volei european în deschiderea anului competițional 2024 la Sala Sporturilor Mioveni!

Prima competiție a anului 2024 la Sala Sporturilor Mioveni este una de nivel european. În 10 ianuarie, la ora 20.00, se joacă meciul de volei masculin contând pentru playoff-ul CEV Voleyball Cup, SC Prometey – Fenerbahce Istanbul.
Clubul ucrainean care, din cauza războiului din țara vecină, a ales să găzduiască la Mioveni jocurile echipelor de volei masculin și feminin din competițiile europene, aduce în fața publicului argeșean echipe europene tot mai puternice, odată cu reușitele calificărilor în fazele superioare.
SC Prometey Dnipro a jucat la Mioveni, în 23 noiembrie, meciul tur din șaisprezecimile CEV CUP cu Nova Tech Groningen, câștigând destul de lejer, scor 3-0 (25-21, 25-17, 25-16).
Prometey și-a confirmat superioritatea și la Groningen câștigând tot în trei seturi: 0-3 (22-25, 23-25, 24-26).
În optimile competiției europene, sorții i-au adus echipei din Ucraina pe Partizan Beograd. Reveniți la Sala Sporturilor Mioveni pentru jocul tur, voleibaliștii de la Prometey nu au dat nici o șansă sârbilor, câștigând neașteptat de categoric (25-19, 25-9, 25-15).
În returul de la Belgrad meciul a avut un scor în oglindă 0-3, chiar dacă partizanii s-au bătut mai tare pe seturi (15-25, 23-25, 21-25).
Așadar, SC Prometey a ajuns în playoff-ul CEV Voleyball Cup, alături de:
  • Aluron CMC Warta ZAWIERCIE – Polonia
  • Allianz MILANO – Italia
  •  Río Duero SORIA – Spania
  • Arkas IZMIR – Turcia
  •  Fenerbahçe PRL ISTANBUL – Turcia
  •  AONS Milon NEA Smyrni ATHENS – Grecia
  • NANTES Rezé Métropole – Franța.
La ultima conferință de presă de la Mioveni, Andriy Levchenko, antrenorul principal al SC Prometey Dnipro, declara că speră la o finală CEV Cup.
Fenerbahçe a trecut în faza precedentă a competiției europene de olandezii Draisma Dynamo APELDOORN 3-0 la Istanbul (25-13, 25-17, 25-22) și 1-3 (16-25, 25-23, 19-25, 16-25) în Olanda.
Adaptați la cutuma locală a tombolelor cu premii pentru copiii care vin în tribunele Sălii Sporturilor,  organizatorii pun la bătaie multe premii atractive, la fel ca în jocurile precedente.
Defilarea handbalului european continuă la Sala Sporturilor Mioveni cu jocurile echipei feminine a SC Prometey, din CEV Champions League Volley 2024, astfel:
  • 11 ianuarie, ora 18.00, SC Prometey – Volero Le Cannet (Franța)
  • 16 ianuarie, ora 18.00, feminin, SC Prometey – Volei Alba Blaj (România).
Voleibalistele SC Prometey Dnipro au 3 puncte strânse în Grupa E, unde joacă alături de Volero LE CANNET, CS Volei Alba BLAJ, ŁKS Commercecon ŁÓDŹ.
Rezultate: 
  • 7 noiembrie Volero LE CANNET – SC Prometey 3-0 (25-20, 25-22, 25-20)
  • 15 noiembre SC Prometey – ŁKS Commercecon ŁÓDŹ 0-3 (20-25, 17-25, 23-25)
  • 29 noiembrie CS Volei Alba BLAJ – SC Prometey 2-3 (23-25, 25-21, 25-18, 18-25, 8-15)
  • 05 decembrie ŁKS Commercecon ŁÓDŹ – SC Prometey 3-2 (25-23, 22-25, 28-26, 23-25, 15-10)
Intrarea va fi liberă!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs