Vrea business cu statul! Soție de senator – presiuni asupra spitalelor din Pitești

DISTRIBUIȚI
pediatrie, pitesti, spitalul_militar, licitatii, sotie_senator, presiuni

De câteva luni bune, două spitale din Pitești sunt agasate cu procese intentate pe bandă rulantă de două firme care aparțin aceleași persoane. Oficial, acțiunile în instanță au fost băgate din cauza refuzului venit din partea unităților sanitare de a comunica date de interes public. În spatele acestor procese se ascund însă alte intenții, așa după cum veți vedea din cele ce urmează. 

Informații publice folosite în interes personal!?

Spitalul Militar, precum și Spitalul de Pediatrie din Pitești se numără printre cele peste 400 de unități sanitare din țară care se află în proces cu societățile Tody Laboratories și Tody Company Exim din București. Aceste firme distribuie reactivi pentru analizele de sânge și sunt patronate de Cornelia Todirașcu, soția senatorului independent Valeriu Todirașcu. Toate procesele intentate la Tribunalul București au ca obiect comunicarea informațiilor de interes public pe care cele două societăți le-au solicitat spitalelor în cauză, în baza legii 544/2001. Numai că respectivele informații solicitate de cele două firme nu sunt cerute pentru a fi făcute publice, ci pentru a servi interesului societăților patronate de Cornelia Todirașcu. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de juristul Spitalului de Pediatrie din Pitești care a confirmat faptul că scopul acestor procese este acela de intimidare a părților acționate în instanță care au refuzat ofertele trimise de Tody Laboratories și Tody Company Exim din București.

Cere copii după contractele altora, apoi vine cu ofertă mai mică

Așa după cum a declarat chiar Ovidiu Alexandru, jurist cu vechime la Spitalul de Pediatrie din Pitești, aceste procese nu reprezintă decât o formă de agasare a spitalelor din țară de către soția respectivului politician. Practic, prin liberul acces la informații de interes public, cele două societăți patronate de Cornelia Todirașcu cer copii după contractele încheiate între spitale și firmele de distribuție a reactivilor pentru analize, precum și copii după facturile emise de către acestea. Iar toate astea sunt folosite de soția senatorului pentru a veni cu o contra ofertă. „Practic, aceste două firme Tody Laboratories și Tody Company Exim procedează în felul următor: ele nu se înscriu pe SEAP pentru a participa la licitații. Ele trimit ofertele lor pe adresa de e-mail a  spitalului. Această ofertă ajunge la manager, numai că spitalele își fac toate achizițiile prin SEAP iar din acest motiv aceste firme pierd licitațiile. Practic, în cazul lor vorbim despre niște sincope de sistem… După ce se câștigă licitațiile de către alte societăți, solicită prin legea liberului acces la informații publice, copii după facturi și contractele de achiziții. Apoi, dacă primesc aceste informații, vin cu oferte mai mici. Motivația lor este aceea că duc grija fondurilor publice din sănătate și că acesta este scopul pentru care recurg la astfel de metode. Ei încarcă spitalele cu solicitări, apoi vin cu reclamații, iar apoi urmează procesul. Sunt peste 400 de astfel de procese. Noi avem mai multe dosare cu ei, nu unul singur. Într-una din cauze instanța ne-a obligat să le furnizăm informațiile însă, în alte dosare am și câștigat, instanța fiind de părere că informațiile contabile nu sunt publice. Este o practică nu tocmai ortodoxă ce fac ei. Păi dacă vor informații de acest gen, să le ia de pe SEAP, pentru că acolo totul este public, nu să le ceară spitalelor” a dezvăluit juristul Ovidiu Alexandru. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here