prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Vrei să te pensionezi, dar nu ai cotizat? Iată ce trebuie să faci!

REAMINTIM CA, IN VEDEREA OBȚINERII PENSIEI PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, PÂNĂ LA DATA DE 31 AUGUST 2023, persoanele care nu au avut calitatea de asigurat in sistemul public, au posibilitatea legală de a plăti retroactiv contributia la pensii pentru 6 ani

 Persoanele care nu au calitatea de pensionari, pot efectua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioade de cel mult 6 ani calendaristi anteriori lunii incheierii contractului de asigurare, in care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagii asimilate stagiului de cotizare in sistemul public sau intr-un sistem neintegrat acestuia, in tara, in statele membre ale UE sau in alte state cu care Romania aplica instrumente juridice internationale in domeniul securitatii sociale.

  • Persoana care îndeplinește condițiile mai sus mentionate, poate încheia cu Casa de Pensii Arges un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă până la data de 31 august
  • Contractul de asigurare socială, se încheie între persoana interesată sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acestuia desemnat prin procura speciala si casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
  • Aceasta va prezenta copia actului de identitate si va completa o declaratie pe propria raspundere (formular tipizat) din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplinește următoarele condiții cumulative:
  1. a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
  2. b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
  3. c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
  • Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, sunt cele care se încadrează în perioada cuprinsa între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data încheierii contractului de asigurare socială.
  • Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Incepand cu 01.01.2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 3.000 lei.
  • Incepand cu 01.01.2023, contributia de asigurari sociale pentru persoanele care se vor asigura la venitul mimim, va fi de 750 lei/luna. Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale reglementată de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.

  • Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august
  • Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau a mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs