Zeci de elevi din Argeș au participat la ecologizare în zona cabanei Voina

Ziua Internaţională de Monitorizare a ApeiZiua Internaţională de Monitorizare a ApeiÎntr-o frumoasă zi de toamnă, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a sărbătorit Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei, eveniment global de educaţie menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei, alături de şcoli cu care colaborează în cadrul programului educaţional şi de instituţii cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului.

Şi anul acesta, oamenii au fost chemaţi să lucreze împreună, să se implice într-o activitate care urmăreşte protejarea apelor locale. Deoarece comportamentul ecologic se realizează, în primul rând, prin puterea exemplului, şi apoi prin cea a cuvântului, am ales să sărbătorim această zi dedicată protejării apei în natură, prin organizarea unei excursii în zona munţilor Iezer-Păpuşa, la cabana Voina. La această acţiune au participat 22 elevi şi cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Dacia“ Piteşti, Liceul Tehnologic nr. 1 Mărăcineni şi Liceul Teoretic „Ion Mihalache“ Topoloveni.  

Scopul acestei acţiuni a fost acela de formare a unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător şi de dezvoltare a unor comportamente responsabile faţă de ceea ce ne înconjoară. Pe traseu, au fost prelevate probe de apă din diferite surse, probe care au fost analizate cu ajutorul unei truse speciale de către elevi sub supravegherea cadrelor didactice.  Elevii au fost grupaţi în două echipe şi la sfârşitul fiecărei monitorizări datele obţinute au fost comparate, rezultatele fiind foarte apropiate ca valoare. Desfăşurarea acestor teste simple de monitorizare a învăţat participanţii care sunt cei mai obişnuiţi indicatori ai sănătăţii apei şi a determinat manifestarea unei atitudini pozitive faţă de mediu şi apă.

Acţiunea desfăşurată în data de 8 octombrie 2015 a cuprins şi o vizită la Barajul Râuşor, aflat în administrarea A.B.A. Argeş-Vedea, unde şeful acestui obiectiv a acordat informaţii participanţilor. Şi pentru că educaţia pentru mediu înseamnă preţuire pentru natura în care ne purtăm paşii noi toţi, am realizat şi o ecologizare a zonei din imediata apropiere a cabanei Voina. Alături de noi, au fost şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeş care ne-au asigurat materiale necesare acţiunii, dar  şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş.  Menţionăm că această acţiune a fost desfăşurată cu acordul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Argeş, care ne-a sprijinit de-a lungul timpului în derularea mai multor activităţi educaţionale.  Verificarea stării de sănătate a apelor a avertizat participanţii asupra efectelor poluării,  prevenirea poluării fiind componenta esenţială a activităţilor noastre. Trebuie, cu alte cuvinte, să depunem eforturi în continuare pentru a reduce şi controla sursele de poluare şi a ne proteja astfel apele. Pe tot parcursul excursiei, elevii au fost entuziaşti şi receptivi, dând dovadă de seriozitate şi interes în activităţile desfăşurate, Mesajul a fost simplu, fiecare cetăţean consumator de apă este dator să ia parte activ la protecţia surselor de apă, nu numai guvernul sau marile organizaţii, iar puterea exemplului a fost uimitoare. Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei este, de fapt, o ocazie bună pentru a le reaminti încă odată oamenilor cât de importante sunt eforturile concrete de a oferi spre consum apă curată, cât de necesar este să identifici marile probleme ale apei şi să găseşti soluţii eficiente la aceste probleme.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.