Zeci de piteşteni la un pas de a sări în aer. Poliţia a blocat strada!

DISTRIBUIȚI

În buricul Piteştiului, pe strada Victoriei, lucrările de demolare ale unei clădiri aflate în paragină, au fost la un pas de a crea un adevărat dezastru. Modul în care au decurs lucrările au pus real, în pericol zile la rând, locuitorii din zonă şi trecătorii, existând scurgeri de gaze de mai bine de o săptămână. Acestea au culminat cu ruperea la propriu a două conducte de gaze, în două zile la rând, respectiv miercuri şi joi. De mai multe zile locuitorii din zonă nu mai au gaze, acestea fiind oprite de piuitul senzorilor. Se pare că reprezentanşii firmei de gaze, în loc să detecteze scurgerile, au rezolvat problema prin a le scoate acestora senzorii din priză. Oamenii, panicaţi de mirosul insuportabil de gaze, au evacuat casele şi şi-au scos copiii din pijamale din case. Problema a fost rezolvată parţial după ce poliţia a venit la faţa locului şi a blocat strada. Nici măcar maşinile care erau parcate acolo nu au mai fost lăsate să plece o perioadă, asta pentru a evita o tragedie. Şi când totul părea că s-a liniştit… surpriză. Astăzi, muncitorii au spart şi cea de-a doua conductă de gaze. În momentul de faţă reprezentanţii firmei de gaze sunt la faţa locului pentru a remedia problema. Însă, în continuare acei muncitori lucrează acolo, poate chiar fără autorizaţie. Spunem asta şi vrem să întrebăm autorităţile dacă există sau nu autorizaţie de demolare, deoarece firma care lucrează acolo nu are nici un panou afişat, aşa cum prevede legea. Locuitorii din zonă au depus sesizări la primărie şi instituţiile abilitate din judeţ şi aşteaptă un răspuns. Cum au decurs lucrurile puteţi afla din sesizarea depusă la primăria Municipiului Piteşti de câţiva din vecinii afectaţi.

„CĂTRE PRIMĂRIA PITEŞTI, In atenţia dlui Primar şi Serviciului Sistematizare

Subsemnaţii Ciucă Constantin, Ciucă Minodora, Popa Alexandru Cosmin, Popa Suzana domiciliaţi în Str Victoriei Nr 29 vă semnalăm următoarele aspecte care au devenit intolerabile şi au ajuns să ne pună viaţa în pericol.

Începând cu data de 18.07.2016 la adresa Victoriei Nr. 31 au început lucrări de demolare. Aceste lucrări s-au desfăşurat fără a proteja cu nimic împrejurimile, inclusiv proprietatea noastră cu care se învecinează direct. Deşi ar fi trebuit să folosească plase care să împrejmuiască obiectivul pentru a preveni împrăştierea norilor de praf, dar şi căderea bucăţilor de clădire, atât pe spaţiul public cât şi pe proprietatea noastră, acest aspect nu a fost respectat. În legătură cu această problemă am sesizat primăria, poliţia locală şi Inspectoratul de Stat în Construcţii dar nu s-a schimbat nimic, nu s-a luat nicio măsură şi lucrările au continuat. În data de 25.07.2016 un perete întreg din clădire a căzut în curtea noastră, de la echipa de demolări nu am primit niciun argument, motiv pentru care am mers la primărie la serviciul Sistematizare unde ni s-a spus că nu este de competeţa lor, că ei emit autorizaţii, dar nu se ocupă cu respectarea executării lor şi ne-au trimis la poliţia locală. Precizăm că la momentul căderii peretelui în curtea noastră, în dimineaţa respectivă, un echipaj al poliţiei locale, cu maşină, erau la faţa locului şi nu au reacţionat, deci concluzia vă rugăm să o găsiţi dvs.

În data de 27.07.2016, orele 11.00, în timp ce ridicau cu macaraua blocurile de beton rezultate în urma demolării pentru a fi încărcate în basculantă, ne-au lovit gardul, l-au împins cu tonele de moloz şi beton şi implicit au rupt şi teava de gaze ce se afla executată aerian de-a lungul gardului în interiorul proprietăţii noastre. Drept urmare, am sunat la 112 la orele 11.16 şi au sosit la faţa locului Poliţia, ISU cu maşina de Pompieri şi Distrigaz. Au constatat cele întâmplate, ni s-au sigilat gazele şi lucrările de demolare au continuat. În urma celor relatate noi suntem obligaţi să angajăm o firmă care prestează lucrări în domeniul gazelor pentru a face reparaţiile necesare, urmând ca după remediere Distrigaz să furnizeze din nou gaze. Menţionăm că din 27.07.2016 noi nu avem gaze, implicit nu apă caldă şi nici posibilitatea de a încălzi mâncarea, deşi locuim 6 persoane, patru adulţi şi doi copii. Seara, după terminarea lucrărilor au tăiat şi un copac aflat pe spaţiul public, la limita cu proprietatea lor, în Str Caporal Enache, lângă staţia de autobuze. Solicităm primăriei copie după actul de autorizare pentru tăierea copacului.

Pentru că lucrările au continuat nestingherite, a doua zi, în 28.07.2016 orele 11.30 aceeaşi echipă de demolări a rupt o altă condunctă cu gaze, de această dată pe domeniul public, la limita proprietăţii lor, în Str Caporal Enache. Imediat s-au prezentat Poliţia şi Pompierii iar dupa aproximativ 30 de minute şi cei de la Distrigaz. In decurs de 30 de minute, gazele din conducta ruptă au ţâşnit cu presiune invadând întreaga zonă şi am fost nevoiţi să evacuam zona, locuinţa, am scos de urgenţă copiii din casă şi i-am trimis in papuci şi pijamale pe strada mare la bunică. Martori la aceste evenimente au fost toţi vecinii de pe stradă, inclusiv presa locală şi instituţiile sus-numite. Am cerut, în nume colectiv, al riveranilor străzii, celor aflaţi la această intervenţie, respectiv Poliţie, ISU, Distrigaz un raport scris cu privire la aceste incidente dar nu am primit nimic. În tot acest timp, o cisternă a ADP-ului furniza apă pe proprietatea privată aflată în demolare (AG 42 ADP).

Având în vedere cele relatate mai sus, tensiunea în care trăim de două săptămâni, timpul pe care îl pierdem efectiv fiind implicaţi forţat în aceste evenimente, alergătura, stresul, zgomotul, privarea de apă caldă şi sursă de gaze pentru a asigura hrana, mizeria şi praful pe care suntem nevoiţi să le suportăm de pe urma acestor lucrări, pagubele materiale şi cheltuielile aferente, vă rugăm să luaţi URGENT  la cunoştinţă şi să acţionaţi corespunzător normelor legale şi să ne fie repusă properietatea (curtea şi casa) în situaţia existentă înainte de începerea lucrărilor de demolare.

De asemenea, CEREM EXPLICIT PRIMĂRIEI, în calitate de vecini direcţi, să ni se acorde o copie după autorizaţia de demolare,  sau doar să ni se arate, dacă acesta există”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here