prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Zeci de polițiști – acțiune de amploare în zona de Nord a Piteștiului! De la ce a pornit totul?

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii argeșeni au primit un apel, prin S.N.U.A.U. 112, în care o femeie striga după ajutor, după care apelul s-a întrerupt. Imediat, spre zona din care venea apelul, respectiv zona de Nord a municipiului Pitești, au fost direcționate toate echipajele disponibile din cadrul Poliției Municipiului Pitești. Totodată, polițiștii au încercat să reia legătura cu apelanta, însă aceasta nu a răspuns. La fața locului, au fost direcționați și polițiștii de investigații criminale din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș.

CITEȘTE ȘI: ZILE LIBERE ÎN PLUS PENTRU O CATEGORIE DE ANGAJAȚI! DESPRE CINE ESTE VORBA?

Polițiștii au cercetat zona, efectuându-se verificări în cartierul Nord, atât în stradă, cât și în blocuri de locuințe. Astfel, polițiștii au reușit să identifice un martor, care a indicat un apartament din care s-ar fi auzit țipete, și, întrucât, solicitările de a deschide ușa au rămas fără rezultat, și având în vedere starea de pericol în care s-ar fi putut afla apelanta, polițiștii au procedat la pătrunderea în forță, prin spargerea ușii de la intrare.

În interiorul apartamentului au fost identificate două persoane, o tânără de 18 ani și un bărbat de 34 de ani, care erau în afara oricărui pericol. Inițial, tânăra nu a recunoscut că ar fi efectuat apelul la 112, însă, ulterior a declarat că ea a inițiat acest apel, întrucât ar fi avut un conflict cu bărbatul. Menționăm faptul că tânăra nu a solicitat îngrijiri medicale, până la acest moment.

Polițiștii au procedat la conducerea celor doi la sediul poliției, pentru audieri și lămurirea situației de fapt, urmând a fi evaluată situația prin parcurgerea procedurii prevăzute de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. În funcție de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile legale în consecință.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs