Zile de doliu în familiile a doi iubitori ai muntelui!

DISTRIBUIȚI

Zile de doliu în familiile celor doi prieteni ai maratonului Piatra Craiului, Eniko și Eduard…zile de doliu în familia alergătorilor montani și a organizatorilor curselor de alergare montană….

Surse din cadrul Poliţiei Argeş ne-au confirmat că a fost deschis un dosar in rem pentru ucidere din culpă în acest caz tragic, iar mai multe persoane, inclusiv din rândul organizatorilor, vor fi chemate la audieri. În ciuda faptului că doi concurenţi au murit, organizatorii Maratonului Piatra Craiului nu au oprit cursa. Competiţia a fost câştigată de Viorel Palici, un alergător din Zărneşti. Medicul chirurg Eduard Klocek avea 39 ani, a lucrat mai mulţi ani la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, iar de câţiva ani era doctor la un spital din Marea Britanie. În urmă cu o săptămână, Eduard Klocek participase la un alt maraton montan în România, Apuseni Ultra Race. După ce a căzut 70 de metri în prăpastie, Eduard Klocek avea ambele picioare fracturate. A mai supravieţuit câteva zeci de minute şi a murit în timp ce era transportat spre spital, după ce a suferit un stop cardio-respirator în ambulanţă.

Cealaltă victimă a maratonului montan, Jakab Eniko, avea 45 de ani şi era Odorheiu Secuiesc. Ca şi doctorul Eduard Klocek, Jakab Eniko alergase de-a lungul anilor la zeci de maratoane montane. Ea participase şi la ediţia din 2018 a Maratonului Pietrei Craiului şi se clasase pe locul 22 din 119 atlete. Poteca de unde s-au prăbuşit cei doi avea doar 35 de centimetri lăţime.