
Cum vacanța de vară s-a încheiat în mare parte, majoritatea românilor își planifică deja următoarele vacanțe, în special pe cea de Revelion, visând să întâmpine Anul Nou 2025 cât mai departe de casă. Obiceiul românilor de a petrece vacanțele la distanță nu mai este surprinzător. Din acest motiv, suntem convinși că mulți dintre ei își fac planuri să petreacă Revelionul în străinătate, mai ales că structura acestui an ar putea aduce surprize.
CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Apar sute de radare pe străzile din România! Unde vor fi amplasate?
Având în vedere că Crăciunul și Revelionul pică la mijlocul săptămânii, mulți români ar putea lega zilele libere de weekend pentru a obține o vacanță mai lungă decât cea prevăzută inițial.
Anul Nou 2025 cade într-o zi de miercuri, ceea ce oferă românilor oportunitatea de a prelungi vacanța de iarnă. Este posibil ca mulți să își construiască un weekend prelungit prin recuperarea zilelor libere. De asemenea, elevii și studenții se află deja în vacanță, permițându-le multor familii să prelungească perioada liberă și să petreacă timp cu cei dragi.
Zilele de 1 și 2 ianuarie 2025 sunt libere legale, iar weekendul de pe 4-5 ianuarie este urmat de alte două zile libere legale, pe 6 ianuarie (Boboteaza) și 7 ianuarie (Sf. Ioan Botezătorul). E posibil ca și ziua de vineri, 3 ianuarie, să fie declarată liberă, ceea ce ar oferi românilor o vacanță de cel puțin o săptămână, între 1 și 7 ianuarie. În funcție de locul de muncă, unii ar putea chiar să prelungească vacanța de Revelion, legând-o de weekendul din 28-29 decembrie sau de vacanța de Crăciun.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
