DISTRIBUIȚI

Şcoala Generala „Ion Minulescu” continuă tradiţia! Copii, părinții şi profesori au sărbătorit cea de-a XII-a ediţie a Zilei Școlii. Pe scena Teatrului Alexandru Davila, elevii şi dascălii au organizat un sepctacol reuşit, plin de energie, bucurie şi talent. Momentele artistice deosebite au îmbinat armonios tradiția și modernul, dansul și muzica populară cu dansul și muzica modernă, recitările, dar și piesele de teatru.
Profesorii de la catedră, pe scenă
Școala Ion Minulescu este recunoscută pentru desfășurarea unor programe artistice de excepție precum cele organizate cu ocazia sărbătorilor de Crăciun sau de Paște sau de Ziua Educației. Pentru că nu doar cei care participă direct se bucură de posibilitatea exprimării talentelor pe scenă, în cadru festiv, şi de această dată sala a fost plină de spectatori, elevi și profesori care au apreciat prestațiile, le-au aplaudat și chiar urmat exemplul. Ineditul spectacolului a fost dat de participarea cu momente artistice a profesorilor școlii care au interpretat piese folclorice cunoscute și au dansat Ciuleandra. Mai mult, au fost formate echipe din dascăli, părinți, bunici și eleviv care au evoluat în fața publicului numeros, sporind farmecul și originalitatea. În sală au domnit voioșia și entuziasmul. Meritul acestui spectacol se datorează cadrelor didactice implicate: Eugenia Bobeică, Silvia Vlad, Florin Zamfir, Loredana Fina, Fulgeanu Mirela, Suzana Dumitru, Mădălina Manea, Ana Tatu, Marius Vasile, Magdalena Moromete, Mihaela Vasile, Ramona Petre, Rodica Dinescu, Liliana Ilie, Irina Vlad, Manuela Iordănescu, Marius Sprâncenea, Mihai Blaga, Mihaela Ghiold, Daniel Stemate (dir. adj.) și Cătălina Dumitrașcu(dir.).
Efortul deosebit a constat nu doar în munca imensă depusă la repetiții și la alegerea momentelor, dar și în costumele atent alese, frumusețea momentelor fiind întregită de acestea. Coordonatorul acestui spectacol a fost doamna profesoara Manuela Iordănescu, secondată fiind în prezentarea programului de inimoasele eleve Lorena Petrică și Rebeca Petre.
Valorile şcolii, celebrate la zi aniversară
Povestea școlii este strâns legată de patronul spiritual, poetul Ion Minulescu, elev al Școlii primare de băieți nr. 2 în perioada 1888-1891, iar traseul ascendent al cesteia este marcat în Cartea de onoare a unității prin numeroasele realizări și premii. Spiritul care domnește în instituție de ani buni nu a permis coborârea ștachetei; numeroase rezultate la olimpiadele și concursurile școlare, participări la concursuri judetene și interjudetene (unora fiindu-le și gazdă), parteneriate și apariții media, trofee câștigate sau proiecte Erasmus +, au contribuit la menținerea dezideratului numit calitate. La zi aniversară, instituția a celebrat generații de dascali valoroși și implicați, care s-au dedicat comunității din care au facut parte, mărturie dăruirii și profesionalimului acestora fiind nume recunoscute în comunitate și prezente la festivitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here