10 familii în beznă! Curent electric cu porția la Rucăr…

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali din Rucăr au fost convocați de urgență  dar problema celor 10 familii care au rămas fără curent electric a fost discutată separat, pentru că nu a existat un punct de hotărâre pe ordinea de zi, adică Diverse și nici un alt proiect de hotărâre pentru această speță.

Mai bine de 30 de minute, consilierii locali au discutat despre problema curentului electric din zona Colonie.

Reamintim faptul că vreo 10 familii au rămas în beznă pentru că au de plată 50.000 de lei, la proprietarul unei societăți comerciale care îi ajuta să aibă curent electric în locuințe.

S-a ajuns în această situație deoarece aceștia locuiesc în zona Colonie și nu au acte de proprietate pe apartamentele respective, iar locuitorii, foşti angajaţi ai şantierului, sunt nevoiţi să consume energie electrică de la respectiva societate.

Aceştia, revoltaţi că li s-au tăiat curentul, îl acuză pe viceprimarul din Rucăr, Ion Pârnuţă, de rea credinţă pentru că i-a lăsat în beznă aproape de o săptămână.

Ion Pârnuţă, neagă cu vehemenţă toate acuzaţiile ce i se aduc şi susţine că, toţi cei care locuiesc în clădirile respective au datorii foarte mari faţă de societatea furnizoare de energie electrică.

Oamenii au mers mai departe cu reclamațiile la adresa viceprimarului Pârnuță, mai ales că, susţin ei, sunt cu plata la zi, şi cu toate acestea au rămas fără curent. Aceştia au respins din start acuzaţiile viceprimarului care a spus că se încălzesc de la consumatori electrici. Aceştia au sobe de teracotă pe material lemnos. Până la soluţionarea acestui caz, locuitorii din Colonie au de suferit, neavând curent electric, li se vor strica alimentele în frigidere şi vor sta în beznă.

Primarul Ionel Dulamă susține faptul că s-a ajuns în această situație pentru că nu este făcută o delimitare clară a celor care dețin titlu de proprietate și a celor care stau ilegal în acele locuințe.

În anul 2008 a fost predat transformatorul electric către responsabilii de rețeaua electrică dar l-au refuzat. Așa s-a ajuns printr-o hotărâre de Consiliu Local să ajungă în concesiunea unei firme care furnizează curentul electric la terți adică la consumatorii electrici din Colonie. Primarul Dulamă mai susține că fiecare consumator ar trebui să aibă contor electric. La rândul său, viceprimarul Pârnuță și-a spus păsul că de doi ani de zile caută rezolvare la consilierii locali pentru locuitorii din Colonie, dar a fost refuzat fiind acuzat de interes personal.

Așa s-a ajuns să fure curent electric între ei. Viceprimarul Pârnuță vrea să instaleze un contor electric și să existe un responsabil care să plătească, pentru că există riscuri mari. Adică în orice moment poate lua foc toate locuințele la ce instalații deteriorate au în zona Colonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here