ULTIMĂ
ORĂ

Judecate pentru că au vândut haine contrafăcute de peste 30 mii euro!

Două femei au fost trimise în judecată după ce au vândut sute de haine ”fake” sub pretextul că sunt de firmă, astfel reușind să înșele zeci de argeșeni. Cele două femei au fost prinse de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș în urma unor acțiuni de amploare, iar în urma controalelor articolele vestimentare contrafăcute au fost confiscate, prejudiciul ridicându-se la peste 30 mii de euro.  

  • ”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2020, o femeie de 54 de ani, din Călinești, ar fi comercializat, pe raza municipiului Curtea de Argeș, mai multe articole vestimentare purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Articolele au fost confiscate și analizate de către titularii mărcilor, rezultând faptul că sunt contrafăcute, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 1.800 de euro. Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

  • Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2018, o femeie de 32 de ani, din Curtea de Argeș, ar fi comercializat aproximativ 500 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Articolele au fost confiscate și analizate de către titularii mărcilor, rezultând faptul că sunt contrafăcute, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 24.000 de euro și 17.000 de lei. Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.”, precizează IPJ Argeș.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.